Cultura Locala‎ > ‎

Prezentare Locala


Despre Suici

Comuna Suici este situată în partea de nord vest a judeţului Argeş, pe vechiul traseu de ţară ce lega reşedinţa Basarabilor, Curtea de Argeş, cu Ţara Loviştei. Comuna porneşte de la „Stejar”, arborele multisecular, a cărei existenţă număra peste 1500 de ani, având un diametru de 2,20 m, iar circumferinţa atinge 10 m grosime. Trupul acestui stejar se mai păstrează şi astăzi în parcul Ocolului Silvic Şuici ca monument al naturii. Legenda spune că la umbra bătrânului stejar, în anul 1599, Mihai Viteazul a făcut un popas pe când se afla în traseu spre Transilvania prin Turnul Roşu, în campania ce a precedat bătălia de la Şelimber. 

Comuna Şuici, care se desparte la miazăzi de comuna Cepari prin punctul acestui Stejar, înaintează spre nord printr-o frumoasă şosea turistică asfaltată, denumită Tigveni-Câineni. 
Aflată la zona de trecere de la dealurile subcarpatice la Munţii Făgăraş, o zonă de dealuri înalte străbătută de  pâraie adânci şi cursuri torenţiale, comuna Şuici reprezintă o bună locaţie în vederea dezvoltării turismului şi amenajării turistice a  unei zone mai puţin exploatate din zona de nord-vest a judeţului Argeş. Localitatea Suici este o poartă de intrare spre dezvoltarea turismului pe Valea Topologului

Relief

Zona se caracterizează prin dealuri înalte, fragmentate de o reţea densă de văi. Privirea este atrasă spre miazănoapte de splendoarea peisajului montan dominat de crestele înzăpezite ale munţilor Cozia şi Negoiu, zăpadă ce persistă şi în timpul verii. Spre vest se ridică culmea Cărpenişului şi a Paltinului, cu dealuri pline de păduri şi pomi fructiferi, iar spre est-sud muchia Cicăneştilor închide cercul, în mijlocul căruia se află vetrele satelor Şuici şi Rudeni. 

Raportată la căile de comunicaţie, localitatea Şuici se află la o distanţă de 18 km spre răsărit şi miazănoapte de Curtea de Argeş şi la aceeaşi depărtare spre apus la Călimăneşti.






Casa memorială « Constantin Minculescu »

 




                  Click to enlarge eroi2.JPG  



Cavoul «Neamul Miculeştilor» construit în anul 1938






Cula din Suici

   Cula din Suici








Scurt istoric

Şuici datează ca aşezare de peste 500 de ani, primii descălecători ai acestei aşezări fiind nişte păstori refugiaţi cu oile din Ardeal. Printre aceştia se află şi o tânără femeie pricepută în ale ciobănitului, căreia nu îi lipsea nici talentul cântecului şi nici darul frumuseţii, pe nume Şuica.

 La data de 10 decembrie 1505, Radu cel Mare Voevod, « întăreşte stăpânire lui Jupân Badea de Şuici cu fiii săi jupân Şuica, jupân Dâra Spătar, jupân Dragomir şi jupân Cazan şi fiii lor, satul Şuici ». Este primul document scris care aminteşte de satul Şuici, ceea ce reiese că denumirea lui a fost luată în această perioadă.


Aşezarea «Valea Calului», epoca bronzului timpuriu

Traseul turistic Valea Calului se întinde de la « pârâul Valea Calului » la dealul « Iera Dimi » şi pârâul Iordanului, unde s-au găsit în anii 1865 ceramică şi silexuri din Cultura Glina. Întreg traseul turistic aparţine aşezării Valea Calului, monument istoric din epoca bronzului timpuriu.

Valea Calului este cunoscută din secolul al XVI-lea, iar denumirea aparţine vornicului Dragomir, care a zidit biserica din Cepari şi obişnuia să-şi lase calul la păscut pe acele meleaguri cu săptămânile. De atunci porţiunii de teren plină cu dealuri şi văi i s-a dat denumirea de Valea Calului.  
Legat de traseul Valea Calului este figura haiducului Bocşa, care avea ascunzişurile pe acest traseu.  
Locul de intersecţie a pădurii haiducului Bocşa cu Plaiul Tamaşului era loc de întâlnire şi de împărţire a prăzii pentru haiducii de pe Valea Argeşului şi de pe Valea Topologului.


Cimitirul eroilor din primul razboi mondial


Cimitirul eroilor din primul razboi mondial, situat în extremitatea nordică a satului Şuici











Amplasată pe malul Topologului, cula din Şuici a fost construită de căpitanul Ştefan Balotă, la sfârşitul secolului al XVIII-lea, apoi a devenit leagănul familiei Brătianu, după căsătoria lui Ene Brătianu cu fata căpitanului Balotă. Edificiul poartă numele de Sultănica de la Sultana, fiica lui Ene Brătianu, cel care a ridicat alături şi o frumoasă biserică cu hramul Sfântului Nicolae

Monumentul în forma actuală a înregistrat trei faze constructive: faza iniţială – reprezentând nucleul edificiului, tip culă; etapa intermediară – constând din adăugarea ieşindurilor de pe laturile de nord-est şi sud-est şi etapa finală, marcată prin adăugarea aripii sud-vestice. Nucleul originar prezintă ziduri masive şi bolţi semicilindrice, caracteristice secolului al XVIII-lea. Prin completările efectuate în secolul al XIX-lea, planul edificiului capătă contururi cruciforme, partea centrală constituind-o cula propriu-zisă. Accesul în interior este posibil prin ieşindul de nord-est al construcţiei, unde se află şi scara de lemn spre etaj. Ieşindul sud-estic prezintă un zid străpuns de trei arcade la parter, iar la etaj se află o singură cameră. Nucleul culei a fost rezervat camerelor de locuit, dintre care două sunt boltite semicilindric, la parter şi una – la etaj. Aspectul fortificat al clădirii este subliniat de meterezele existente şi de reminiscenţele altora înzidite. Un brâu exterior şi o ornamentaţie interioară în stucatură la plafoane constituie elemente simple de decor arhitectural.